cere rugăciune

Fraternitatea „Betleem” din Popești-Leordeni

„Unde doi sau trei sunt adunaţi în numele meu, sunt şi eu acolo în mijlocul lor” (Mt 18,20).


ISTORIC

Fraternitatea Betleem din Popești-Leordeni a luat ființă după multă rugăciune și ascultare a Duhului. Începând din anul 2006 pr. Solomon Ioan, paroh pe vremea aceea în Popești-Leordeni, a tot cerut Comunității Magnificat – care pe vremea aceea era la începuturi în România și avea doar un grup de rugăciune în București („Misericordia”), să facă ceva și în parohia lui. Dat fiind că grupul de rugăciune din București era și el la început și nu avea forțele necesare pentru a începe o misiune, a început să se roage și să stea în ascultarea Duhului pentru a înțelege dacă e voința lui Dumnezeu să se înceapă ceva și să se ia vreo inițiativă. Timpul se scurge și pr. Solomon tot insista în cererea lui, fapt pentru care Agneza Țîmpu având această neliniște în inimă că nu se ia nicio inițiativă, s-a pus în rugăciune și l-a întrebat serios pe Domnul ce vrea, iar profeția pe care a primit-o în inimă i-a surprins pe toți și i-a constrâns să se abandoneze și să pună în practică acel cuvânt. Profeția pe care Agneza a primit-o de la Domnul în inimă a fost: „Începeți, pentru că eu am nevoie să găsesc doar o singură persoană”. A împărtășit acea profeție cu frații de atunci și pentru toți era clar că inițiativa trebuia luată doar pentru a-i da Domnului oportunitatea să găsească o persoană din toți cei care aveau să fie invitați. Zis și făcut.

În 9-10 februarie 2008 în baza acestei profeții s-a organizat cursul Filip, la care s-au înscris vreo 35 de persoane. În dimineața în care se începea cursul Filip, a apărut o adolescentă de 16 ani și care nu era nici măcar înscrisă, nu avea ecuson și nici alte accesorii de participare și în concluzie era mai greu să fie primită în acele condiții. Dar Agneza a simțit puternic în inimă să fie primită și să i se improvizeze un ecuson scris la mână și toate celelalte materiale. Spre uimirea tuturor, acea adolescentă era persoana de care Domnul avea nevoie și pe care voia să o găsească și să o întâlnească. Și de-a lungul anilor până astăzi s-a confirmat că acea adolescentă era persoana căutată și chemată de Domnul, căci din cei 35 de participanți la cursul Filip, ea a fost singura care a rămas și pe care Domnul a crescut-o foarte frumos și minunat, pentru ca apoi să o folosească în planul lui în Popești. Acea adolescentă, pe nume Maria Ungureanu, a mers cu tenacitate înainte în ciuda oricărei furtuni, a făcut discipolatul și noviciatul cu frații din București, iar în anul 2015 a făcut alianța și apoi a devenit responsabil și moderator al fraternității din Popești-Leordeni.

După acel curs „Filip” din 9-10 februarie 2008, a urmat un al doilea Curs „Filip” în 6-7 decembrie 2008. Seminarul de viaţă nouă în Duhul Sfânt, organizat în perioada februarie-aprilie 2011, care a culminat cu ziua de efuziune din 3 aprilie, a fost experienţa care a dat început efectiv acestui Grup de rugăciune carismatică, care a pornit deja cu primul său nucleu pe un drum de formare numit discipolat.

În toamna anului 2017, odată cu adăugarea altor 4 aliați, grupul de rugăciune din Popești-Leordeni a devenit fraternitate în formare a Comunității Magnificat, iar din martie 2019 este fraternitate autonomă.

În ianuarie 2019 Dumnezeu a început să vorbească fraternității de un nume propriu, care în urma unui discernământ comunitar, a fost făcut oficial în ziua de 2 martie, când au fost alegerile de noi responsabili ai fraternității. Iar numele a pornit tot de la o profeție, și anume: „Și tu, Betleém, pământ al lui Iuda, nicidecum nu ești cea mai mică dintre cetățile de seamă a lui Iuda; căci din tine va ieși stăpânitorul care va păstori poporul meu, Israel” (Matei 2,6).

Acest cuvânt l-a primit îndrumătorul Agnezei când s-a rugat pentru ea în cadrul discernământului de a se transfera din fraternitatea Misericordia din București în fraternitatea din Popești-Leordeni, pentru că Domnul avea să dea început proiectului de viață în comun în casa Agnus Dei despre care i-a vorbit Agnezei încă din anul 2002. Iar sensul profeției a fost acesta: „Domnul îți confirmă că te cheamă să te transferi în această fraternitate mică și neînsemnată din Popești-Leordeni, pentru că Domnul are o lucrare mare cu această fraternitate!”.

Reflectând la acest cuvânt, Agneza a primit în inimă și acest sens: „Și tu, Popești-Leordeni, nicidecum nu ești cea mai mică fraternitate din Zona România, căci din tine se va naște o lucrare mare pentru poporul din orașul Popești”. Agneza a simțit în reflecția ei personală să se dea acest nume fraternității din Popești-Leordeni în 19 ianuarie 2019 în timp ce era încă în Perugia.

La întâlnirea națională din 20 ianuarie 2019 moderatorul fraternității de atunci, Maria Ungureanu, a simțit în inimă același verset în adorație, după care imediat întreaga Comunitate s-a rugat pentru  fraternitatea din Popești-Leordeni, iar cuvântul primit pentru fraternitate a fost exact același verset, fără ca moderatorul să fi spus cuiva ce a simțit în inimă.

După întoarcerea Agnezei din Perugia, ea a simțit să împărtășească cu responsabilii fraternității acest verset și inspirația pe care a primit-o de a se da numele „Betleém” fraternității din Popești-Leordeni. Responsabilii s-au bucurat și au rămas uimite de această inspirație, pentru că Agneza nu știa chiar nimic că Domnul a dat același verset de două ori fraternității exact în același weekend. Apoi și-au luat timp să reflecteze ele împreună și să se roage, după care au împărtășit în fraternitate și au propus să se facă un discernământ comunitar în adorație imediat după alegerile noilor responsabili de fraternitate din 2.03.2019, dar după ce în prealabil au fost invitați toți aliații să se roage și personal. În timpul acestei adorații Domnul a confirmat acest nume nou printr-un alt cuvânt profetic din Ioan, dar și prin mai multe cuvinte profetice primite în inimă de mai mulți aliați:

  • În ebraică „Betleém” însemnă „Casa pâinii”, iar una din responsabilele fraternității, a simțit în inimă că are legătură cu Euharistia, pâinea oferită nouă, dar și cu Cuvântul său: „Nu numai cu pâine trăiește omul, ci șu cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” deci la Isus Cristos. În plus, are legătură cu spiritualitatea Comunității, care are Euharistia în centru, dar și cu profeția: „Pe Isus, cu Isus construiește”.
  • Prin acest nume Domnul vrea să dea un nou început fraternității din Popești, să înceapă o lucrare nouă, iar fraternitatea să fie ca o casă care să-i primească pe toți cei care sunt săraci și nevoiași după Dumnezeu!
  • Fecioară Maria este recunoscută și cinstită ca patroană a orașului Popești-Leordeni și ea este cea care l-a născut odinioară pe Isus la Betleém, iar acum tot prin ea Isus vrea să se nască în acest oraș, în această parohie și în multe suflete. De aici legătura și cu numele Magnificat al Comunității noastre.

Apoi tot la adorație o aliată a primit acest cuvânt de confirmare: „Oare vine Cristos din Galileea? Nu a spus oare Scriptura: Cristos vine din descendența lui David și din Betleém, satul de unde era David?” (Ioan 7,41-42), iar sensul este că prin numele „Betleém”, care înseamnă „Casa pâinii”, fraternitatea este chemată să fie casă pentru hrana spirituală, atât pentru cei care fac parte deja din ea, cât și pentru cei ce vor face parte pe viitor, dar și pentru toată comunitatea creștină din oraș, care cândva era un sat mic asemenea satului Betleém. Un alt sens era că prin acest nume, Betleém, Domnul vrea o reînnoire a creștinilor din orașul nostru pentru a se naște în fiecare creștin așa cum s-a născut odinioară la Betleém, pornind această lucrare mare de la fraternitatea noastră.

ACTUALITATE

În prezent Fraternitatea „Betleém” din Popeşti-Leordeni se întâlneşte în fiecare săptămână pentru rugăciunea de laudă carismatică la care poate participa oricine doreşte. Actualmente, fraternitatea din Popești-Leordeni are 3 persoane consacrate, 10 aliați, 11 novici, 4 amici și 16 discipoli, care parcurg drumul formativ.

Fraternitatea din Popești-Leordeni, 2019

Fraternitatea din Popești-Leordeni, 2020

Fraternitatea din Popești-Leordeni, 2020

ACTIVITATEA DETALII
RUGĂCIUNEA DE LAUDĂ CARISMATICĂ Ziua şi ora Miercurea, ora 19.00 (iarna) – ora 20.00 (vara)
Locul Sala de cateheză din Parohia Romano-Catolică „Regina Sf. Rozariu” din Popeşti-Leordeni
Adresa Str. Merilor, nr. 5, Popeşti-Leordeni (IF)
Detalii la: Tel. 0740.70.65.11
ADORAȚIE EUHARISTICĂ
(cu expunere în tăcere)
Zilele și ora:
Locul și adresa:
Detalii la:
Marți (17.45-19.45), miercuri (17.45-18.45), sâmbătă (9.30-11.30)
Capela de la Fundația FARA, Str. Anton Pann, nr. 6, Popești-Leordeni
tel. 0740.182.090
EVANGHELIZARE
Seminar de viață nouă în Duhul Sfânt pentru adulți
(Septembrie -Octombrie 2020)
Seminar de viață nouă în Duhul Sfânt pentru adolescenți
(Octombrie-Decembrie 2019)
Sfânta Liturghie duminicală la ora 19.00 animată carismatic în biserica parohială
DRUMURI FORMATIVE Discipolat (Octombrie 2020 – iunie 2021)
Noviciat (Anul I: octombrie 2020 – mai 2021)
Cenacol Formare permanentă
Consacrați Reculegeri lunare