cere rugăciune

Fraternitatea „Misericordia” din București

„Unitatea de bază a Comunităţii este Fraternitatea, în cadrul căreia este posibilă o împărtăşire reală a vieţii, marcată de momente esenţiale, ca: rugăciunea comunitară, drumul de creştere, celebrarea şi adoraţia euharistică, formarea, evanghelizarea şi slujirea” (Regula de viaţă, art. 17).


ISTORIC

Fraternitatea „Misericordia” din Bucureşti s-a născut din Grupul de rugăciune carismatică „Misericordia”, iniţiat de Agneza Ţîmpu cu aprobarea şi binecuvântarea pe care Psf. Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, i-a acordat-o în ziua de 15 februarie 2003. Mai întâi Grupul „Misericordia” a început să se întâlnească săptămânal pentru rugăciune în Biserica Italiană, unde paroh pe vremea aceea era actualul Episcop Auxiliar, Psf. Cornel Damian. Seminarul de vindecare interioară – organizat în zilele de 5-12 aprilie 2003 – şi Seminarul de viaţa nouă în Duhul Sfânt – organizat în lunile mai-iunie ale aceluiaşi an -, au fost experienţele fundamentale care au pus bazele acestui nou Grup de rugăciune, al cărui nume „Misericordia” fusese deja dăruit de Domnul încă din luna noiembrie 2001.

Ziua de naştere spirituală a Grupului de rugăciune „Misericordia” a fost ziua de efuziune, aceeaşi cu a Grupului de rugăciune „Shalom” din Bacău, mai exact ziua de 15 iunie 2003, când pentru prima dată ambele grupuri au cerut Domnului să-şi reverse Duhul Său peste cei circa 50-60 de fraţi şi surori în vederea experimentării Rusaliilor personale. După această experienţă s-a dat început unui drum de creştere pentru acest prim nucleu de persoane. În vara anului 2003, Grupul de rugăciune „Misericordia” a început, cu acordul Psf. Ioan Robu, să se întâlnească pentru rugăciunea de laudă, adoraţia euharistică zilnică şi drumul de creştere în capela de sub Catedrala „Sf. Iosif” din Bucureşti, unde continuă şi astăzi cu desfăşurarea acestor activităţi.

În septembrie 2004, s-a început un discernământ comunitar care a durat până în noiembrie 2004, pentru a înţelege dacă era voinţa Domnului ca Grupul „Misericordia” să adere la drumul comunitar şi vocaţional al Comunităţii Magnificat. În luna octombrie 2005, după organizarea Şcolii de Comunitate, timp în care şi Responsabilii Generali ai Comunităţii Magnificat din Italia au făcut discernământul lor, s-a dat început primului noviciat, adică a drumului comunitar de formare necesar pentru a intra în Comunitatea Magnificat.

În ziua de 5 ianuarie 2009, la Montesilvano (Italia) cu ocazia celei de-a IX-a Întâlniri Generale a Comunităţii Magnificat, primii membri români ai Comunităţii Magnificat, după terminarea noviciatului, au făcut pentru prima dată Promisiunile publice de Alianţă în prezența Episcopului Auxiliar de Bucureşti, Mons. Cornel Damian şi a actualului Arhiepiscop de Perugia, Mons. Gualtiero Bassetti. Cu acest eveniment al Alianţei, Grupul „Misericordia” a devenit Fraternitate cu drepturi depline.

Fraternitatea „Misericordia” continuă şi astăzi să formeze noi laici care se simt chemaţi de Domnul să facă parte efectiv ca membri ai Comunităţii Magnificat.

ACTUALITATE

În prezent Fraternitatea „Misericordia” din Bucureşti este formată din 28 de aliaţi, 6 novici și 6 amici. La întâlnirile de rugăciune săptămânale participă în jur de 70 de persoane, iar la întâlnirile cu ocazia zilelor comunitare participă în jur de 08-90 de persoane.

ACTIVITATEA SPECIFICARE şi DETALII
RUGĂCIUNEA DE LAUDĂ CARISMATICĂ Ziua şi ora Miercuri, ora 19.30
Locul Capela de sub Catedrala Romano-Catolică „Sf. Iosif” din Bucureşti
Adresa Str. G-ral Henri Mathias Berthelot, nr. 19 – Bucureşti, sector 1
Detalii la: Tel. 0723.722.327
ADORAŢIE EUHARISTICĂ
(în tăcere cu Isus expus în Preasfântul Sacrament)
Zilele şi ora Luni – Vineri, între 17.30-19.30
Locul Capela de sub Catedrala Romano-Catolică „Sf. Iosif” din Bucureşti
Adresa Str. G-ral Henri Mathias Berthelot, nr. 19 – Bucureşti, sector 1
Detalii la: Tel. 0723.722.327
MINISTERE ŞI SLUJIRI COMUNITARE Ministerul de laudă Rugăciunea săptămânală de laudă carismatică
Orice întâlnire de evanghelizare sau de formare
Ministerul de cântece Rugăciunea săptămânală de laudă carismatică
Orice întâlnire de evanghelizare sau de formare
Ministerul de primire Rugăciunea săptămânală de laudă carismatică
Întâlnirile de evanghelizare
Ministerul de mijlocire Rugăciunea săptămânală de mijlocire profetică
Ministerul de eliberare În contextul drumului formativ al Discipolatului
Ministerul de vindecare În contextul drumului formativ al Discipolatului
Ministerul de caritate Prin Proiectul „Operazione Fratellino” și alte proiecte de caritate.
Ministerul de evanghelizare Seminarii de Viaţă nouă în Duhul Sfânt
Cursul „Filip”
Zile comunitare
Studiul biblic săptămânal (la capelă)
Slujiri misionare Grupul de rugăciune și apoi Fraternitatea în formare din Popești-Leordeni (până în 2017)
Grupul de rugăciune și apoi Fraternitatea în formare din Râmnicu-Vâlcea (până în 2022)
Grupul de rugăciune și apoi Fraternitatea în formare din Alba Iulia (până în 2018)

Grupul de rugăciune din Brăila (2023-)
Grupul de rugăciune din Galați (2024-)
Slujiri de comuniune Zile de „Koinonia”
Întâlnirea Națională a Comunității Magnificat
Întâlnirea Internațională a Comunității Magnificat
DRUMURI FORMATIVE Școala de Comunitate 2024-2025
Noviciat Seria 2022-2025, Anul III
Cenacol Formare permanentă
Amici Formare permanentă