Nașterea Comunității Magnificat

Comunitatea Magnificat s-a născut în Perugia, Italia, în solemnitatea Neprihănitei Zămisliri, adică pe 8 decembrie 1978, iar iniţiatorii ei sunt doi fraţi de sânge, Tarcisio şi Agnese Mezzetti, amândoi fiind căsătoriţi, care făcuseră cu ceva ani în urmă experienţa efuziunii Duhului Sfânt în cadrul Reînnoirii Carismatice Catolice, experienţă care le-a schimbat viaţa.

Ca toate realităţile suscitate de Duhul Sfânt de-a lungul veacurilor în Biserică, Comunitatea Magnificat s-a născut din experienţa spirituală a iniţiatorilor ei, drept răspuns la o chemare specifică din partea lui Dumnezeu. Această chemare a fost dată printr-o imagine profetică, s-a clădit pe o profeţie şi continuă să se construiască pe aceeaşi profeţie pe care iniţiatorul ei a primit-o de la Domnul. Iniţiatorul Comunităţii descrie imaginea profetică, pe care a primit-o în rugăciune şi pe baza căreia a început mai apoi să construiască Comunitatea Magnificat, astfel: „Pe altarul de marmură, nu în centru, ci în stânga mea la o palmă distanţă de marginea extremă a altarului, se întrezărea un potir de aur, o patenă de aur şi o Ostie mare, care se înălţa în sus în poziţie verticală, dreaptă, pe mijlocul patenei. Eu mergeam în tăcere spre altar pentru a primi Sf. Împărtăşanie, dar nu m-am întrebat cum de nu era prezent niciun preot. Când am ajuns în faţa altarului, mi s-a pus în mână, nu ştiu de către cine, o mistrie din aur, şi în timp ce o priveam surprins, o voce masculină, puternică şi armonioasă, orientată către urechea mea dreaptă mi-a poruncit: «Cu Isus, pe Isus construieşte!»” (Tarcisio Mezzetti, „Con Gesù, su Gesù costruisci”, în Venite e Vedrete 71 (2002) 21).

Semnificaţia acestei experienţe pe care iniţiatorul Comunităţii a înţeles-o după luni de zile – şi care a fost confirmată de Episcopul locului – este aceasta: „Altarul din marmură era cu siguranţă Isus: piatra din capul unghiului. Trebuia să se construiască pe el, dar cum? (…). Fiecare membru al Comunităţii este invitat să construiască, dar să fie atent cum construieşte; nu se poate construi decât pe Isus Cristos (…) şi conform planului pe care Dumnezeu l-a pregătit. (…). Dar ce înseamnă „Cu Isus”? Înseamnă fără îndoială a fi strâns legaţi de Euharistie şi de Cuvântul lui Dumnezeu. De aici s-a născut necesitatea de a antrena întreaga Comunitate la trăirea zilnică a Euharistiei – prin a primi în fiecare zi Trupul lui Cristos, Pâinea Vieţii (cf. In 6,48) – şi la meditarea Cuvântului lui Dumnezeu în rugăciune” (Tarcisio Mezzetti, „Con Gesù, su Gesù costruisci”, în Venite e Vedrete 71 (2002) 22-23).

Comunitatea pe care Isus a vrut-o, este deci o Comunitate care, nu din obişnuinţă, ci din convingere şi prin vocaţie se hrăneşte zilnic cu Trupul său şi trăieşte viaţa Trupului său, El fiind autorul vieţii.

Lucrul cel mai important nu a fost experienţa în sine, ci reflecţiile care izvorau inevitabil din acea experienţă pentru că ele slujeau drept călăuză, iar principala reflecţie este că, într-adevăr, Comunitatea Magnificat a fost încă de la început o lucrare a lui Dumnezeu şi de aceea apartenenţa la Comunitate necesită un har special, cel al vocaţiei. De aici şi o garanţie, căci Comunitatea Magnificat fiind planul şi lucrarea mâinilor lui Dumnezeu, şi nu a mâinilor oamenilor, El va avea grijă să desăvârşească ceea ce a început.

Aşadar, pentru a duce la îndeplinire cuvântul profetic primit, cei doi fraţi împreună cu alte persoane care li s-au alăturat, au dat început primului grup de rugăciune în Biserica parohială San Donato all’Elce din Perugia (Italia).

În februarie 1979, Comunitatea a primit prima aprobare din partea Arhiepiscopului de Perugia – Città della Pieve, pe atunci Mons. Ferdinando Lambruschini.

În jurul acestui nucleu, grupurile de rugăciune carismatică s-au înmulţit nu numai în Umbria, dar şi în multe alte oraşe: Cortona, Foggia, Salerno, Torino. Toate aceste noi realităţi, împreună cu cea din Perugia, se considerau comunităţi surori şi formau împreună mai multe focare de mici „Comunităţi Magnificat”: exista între ele o puternică comuniune de intenţii, dar nu exista între ele o legătură formală. În 1990 ele s-au simţit chemate de Dumnezeu să devină o singură comunitate.

Pe 15 octombrie 1995, Comunitatea a fost recunoscută ad experimentum ca Asociaţie privată de credincioşi de către Mons. Ennio Antonelli, Arhiepiscop de Perugia – Città della Pieve – şi i-a fost aprobat Statutul. În anul 2004, îi este recunoscut în mod definitv Statutul de către Arhiepiscopul de Perugia – Città della Pieve, Mons. Giuseppe Chiaretti, după ce, încă din 1996, devenise membră a Asociaţiei internaţionale de credincioşi, de drept pontifical, numită Fraternitatea Catolică a Comunităţilor şi Asociaţiilor Carismatice de Alianţă (Catholic Fraternity of Charismatic Covenant Communities and Fellowships), conform declaraţiei Consiliului Pontifical pentru Laici din 17 aprilie 1996.

După ce a cunoscut o răspândire pe întreg teritoriul Italiei, Comunitatea Magnificat a început să se răspândească şi în afara ei, în alte țări, precum România, Turcia și Argentina, și a început să prindă rădăcini în Africa și Asia.