Ministerul de primire

Poate că mulţi dintre cei care au venit pentru prima dată la o întâlnire de rugăciune sau de evanghelizare a Comunităţii Magnificat au rămas uimiţi de faptul că au fost întâmpinaţi la intrare, salutaţi şi îmbrăţişaţi de o persoană. Aceasta este o slujire inspirată şi organizată pe baza îndemnului lui Isus – „Cine vă primeşte pe voi pe mine mă primeşte” (Mt 10,40) – şi a Sf. Paul: „Primiţi-vă unii pe alţii după cum şi Cristos v-a primit pe voi spre gloria lui Dumnezeu” (Rom 15,7).

În Comunitatea Magnificat, primirea fratelui este o slujire a carităţii, iar atunci când ea este organizată, formează un minister de primire. În acest minister este pusă în practică această carismă particulară primită în dar de la Duhul Sfânt, căci există şi o astfel de carismă. Unele persoane, datorită experienţei efuziunii Duhului, sunt mai mult înclinate să meargă în întâmpinarea aproapelui, astfel încât îi apropie, îi primeşte şi îi însoţeşte în numele lui Isus pe fraţii şi surorile care vin la întâlnirea de rugăciune săptămânală de laudă sau la alte întâlniri.

Primirea este inima maternă a grupului care merge atât către cei „vechi”, cât mai ales către cei „noi” printr-o atenţie mai mare şi mai vie. Cel care face primirea iubeşte mereu şi în inima lui se roagă continuu, chiar şi atunci când se întreţine şi vorbeşte cu fraţii şi surorile.

Această slujire a primirii nu distrage de la rugăciunea comunitară; dimpotrivă încearcă să-i introducă în rugăciune pe cei care sunt noi. Numai aşa acest minister devine „puterea lui Dumnezeu”, forţă de atracţie, de convertire şi de mântuire.

Concret, membrii ministerului de primire sosesc cu un sfert de oră mai devreme decât ceilalţi fraţi la întâlnirea de rugăciune comunitară de laudă; merg în întâmpinarea fraţilor şi a surorilor, îi salută cu căldură şi iubire, folosind chiar anumite expresii de salut: Domnul să-ţi dăruiască pacea Sa! Isus să te binecuvânteze! Maica Domnului te-a adus printre noi! Domnul să te copleşească cu darurile sale! Fii binevenit în numele Domnului! Pace ţie! Pace şi iubire!; îi cheamă pe fraţi şi surori pe nume, le dă o îmbrăţişare şi o „sărutare sfântă” (cf. 1Tes 5,26).

A pune în practică slujirea primirii înseamnă deci a pune în practică acea caritate despre care vorbeşte Isus.  Pe lângă cei chemaţi special să pună în practică această slujire, cu toţii căutăm să trăim această primire, deoarece Domnul ne primeşte în măsura în care noi ne primim unii pe alţii. Numai prin această iubire se creează acel climat ideal pentru ca rugăciunea să fie cu adevărat carismatică, deschisă la darurile şi îndemnurile Duhului Sfânt.

Aşadar, faptul că unii fraţi sunt însărcinaţi cu acest minister, nu înseamnă că ceilalţi nu o pot face. Oricine vine la rugăciunea comunitară de laudă – atât cei vechi, cât şi cei noi -, trebuie să se simtă în largul lor; de aceea e bine ca unii fraţi, care au primit în dar de la Duhul Sfânt carisma primirii, să stea la intrare gata pentru a oferi un surâs, un cuvânt, o mână etc.; gata să dea explicaţii celor care au venit pentru prima dată şi care doreşte lămuriri cu privire la ceea ce se face şi se trăieşte. Mulţi vor reveni la rugăciune şi datorită modului în care s-au simţit primiţi prima dată, nu cuceriţi doar de o simplă politeţe, ci pentru că s-au simţit în felul acesta iubiţi de Domnul. Cum a făcut Isus cu tânărul din Evanghelie pe care „privindu-l, l-a îndrăgit” (Mc 10,21).