cere rugăciune

Întâlnirea Generală a Comunitătii Magnificat – o extraordinară experienţă de comuniune, Montesilvano (Italia), 5-8 ianuarie 2012

Ca în fiecare an, Comunitatea Magnificat trăiește momentul ei de comuniune la nivel internaţional în primele zile din an, mereu în perioada Epifaniei Domnului. Evenimentul s-a desfăşurat la Montesilvano (Italia) între 5-8 ianuarie 2012 și a avut ca temă generală „Noile Rusalii”. După estimările oficiale, la eveniment au participat circa1200 de persoane, ocupând cel puțin 5 hoteluri de pe malul Mării Adriatice. Toți participanții au fost dintre cei care fac un drum în Comunitatea Magnificat, acesta fiind întâlnirea internațională dintre membri acestei Comunități. Ca în fiecare an, și anul acesta Comunitatea Magnificat din România a fost reprezentată de un număr record: 50 de persoane, printre acestea numărându-se și persoane invitate, reprezentând diecezele în care Comunitatea este prezentă. Episcopii Diecezei de Iași, care au fost invitați în prealabil, au trimis ca reprezentant pe Mons. Alois Fechet, vicar episcopal și responsabilul diecezan pentru viața consacrată. Apoi, de la Bacău au venit pr. Isidor Dâscă (decan de Bacău și paroh la biserica unde Fraternitatea „Shalom” se întâlnește pentru rugăciune) și pr. Ciprian Bișoc, vicar parohial. Acești preoți au participat aproape la toate momentele care s-au desfășurat. Din partea Arhidiecezei de București, la ceremonia asumării Angajamentului de Alianță a fost prezent și Preasfințitul Cornel Damian, episcop auxiliar de București, care se află la a doua sa participare la Montesilvano, însoțit de pr. Francisc Ungureanu. Tot din București a fost și pr. Ciprian Sascău ca să fie alături de sora și cumnatul lui, Cristina și Adrian Roșu din Bacău, care au asumat pentru prima dată Angajamentul de Alianță.

Din punct de vedere geografic, la membrii Comunității Magnificat veniți de prin toată Italia, și la cei veniți din România, s-a adăugat, ca în fiecare an și pr. Anton Bulai cu un grup de 14 persoane din Istanbul care parcurg un drum comunitar acolo, apoi au fost și 9 persoane venite din Argentina, unde Comunitatea Magnificat are deschisă o misiune.

Evenimentul a început joi seara, 5 ianuarie, cu Sf. Liturghie prezidată de pr. Luca Bartoccini, asistentul spiritual general al Comunității, care i-a introdus pe participanți în atmosfera spirituală a evenimentului printr-o predică despre Angajamentul Alianței. După cină a fost proiectat un film documentar cu titlul „A New Pentecost” cu privire la nașterea și dezvoltarea Reînnoirii Carismatice Catolice.

Vineri, 6 ianuarie, în Solemnitatea Epifaniei Domnului, după rugăciunea de laudă carismatică cu care s-a început ziua, a urmat prima învățătură, ținută de Vincenzo Genovese. Tema a fost „Un om după inima lui Dumnezeu. Saul și David: răspunsuri diferite față de aceiași «ungere»”. Sf. Liturghie a fost prezidată de Cardinalul Stanisław Ryłko, Președintele Consiliului Pontifical pentru Laici, prezent deja a patra oară în mijlocul Întâlnirii Generale a Comunității Magnificat. În după-amiaza aceleiași zile, desigur precedată de un alt moment de rugăciune carismatică, a fost prezentată învățătura cu titlul „Progresul și regresul spiritual”, ținută de Daniele Mezzetti, iar seara, după cină, în jur de peste 1000 de persoane s-au strâns în jurul Preasfântului Sacrament expus pentru un moment de adorație care a durat aproape două ore.

Ziua de 7 ianuarie a fost centrul evenimentului pentru că a fost ziua asumării şi reînnoirii Angajamentului Alianței. Dimineaţa, după rugăciunea de laudă carismatică, pr. Livio Tacchini, membru aliat în Comunitate, a ținut învățătura „Docilitatea față de Duhul Sfânt”, urmată de Sf. Liturghie prezidată de Mons. Domenico Cancian, episcop de Città di Castello. Ceremonia Alianței a fost după-amiază. Într-o sală plină de frați și surori din toate fraternitățile, îmbrăcați în albe de sărbătoare, ea a fost prezidată de Mons. Gualtiero Bassetti, Arhiepiscop de Perugia-Città della Pieve, fiind secondat de Mons. Cornel Damian și de Mons. Domenico Cancian. După Liturgia Cuvântului au fost prezentați cei 31 de noi candidați pentru Alianță, proveniți din Fraternitățile care se află în Perugia, Ponte Felcino, Città di Castello, Torino, Foligno, București și Bacău. Pentru prima dată șapte membri din Fraternitatea „Shalom” din Bacău au făcut Alianța în Comunitatea Magnificat, aceștia fiind: Mihaela Antica, Maria Antica, Maricica Ursache, Tereza Diac, Angela Moscaliuc, Cristina și Adrian Roșu. Din Fraternitatea „Misericordia” din București pentru prima dată au asumat Angajamentul de Alianță: Iulian Bejan, Cornelia Moldovan, Elena Bărberu, Angela Catău și Mihaela Drăgan, care se adaugă celor șase aliați din anii precedenți. A urmat apoi momentul îmbrăcării noilor aliați cu haina albă a aliaților, fiind un moment emoționant mai ales atunci când ceilalți membri ai Fraternităților i-au felicitat și îmbrățișat pe noii aliați. Predica Mons. Bassetti a fost centrată pe tema importanței de a urma chemarea în Comunitate și de a rămâne fideli angajamentelor asumate în fața lui Dumnezeu și a Bisericii. Ceremonia a continuat prin apelul Fraternităților, reînnoirea angajamentelor de la Botez, Litania Tuturor Sfinților și invocarea Duhului Sfânt, după care toți membrii au proclamat cu voce tare Angajamentul de Alianță. Un moment emoționant a fost atunci când noii aliați au semnat pentru prima dată în Cartea Alianței, după care au primit de la episcopi Regula de Viață şi au fost felicitaţi printr-o îmbrăţişare. Noilor aliați din România le-a fost înmânată Regulade însuși Preasfințitul Cornel Damian. Ziua s-a încheiat spre miezul nopții cu un moment de mijlocire personală pentru toți cei care au dorit după cină să recurgă la acest moment de slujire reciprocă prin rugăciune.

Ziua de 8 ianuarie a încheiat cea de-a XII-a Întâlnire Generală a Comunității Magnificat. Desigur că și această zi a început cu o oră de rugăciune de laudă carismatică, urmată imediat de învățătura finală, concluzivă, ținută de regulă de unul dintre Responsabilii Generali. Anul acesta cel care a ținut-o a fost Giuseppe Piegai și a avut titlul „Din ce parte suflă vântul Duhului?” Sf. Liturghie, prezidată de același Mons. Gualtiero Bassetti a încheiat evenimentul. 

Puteti vedea fotografii de la Intalnire aici.

CITESTE IN CONTINUARE

Week-end de formare în Italia

Ca în fiecare an, Comunitatea Magnificat trăiește momentul ei de comuniune la nivel internaţional în primele zile din an, mereu în perioada Epifaniei Domnului. Evenimentul s-a desfăşurat la Montesilvano (Italia) între 5-8 ianuarie 2012 și a avut ca temă generală „Noile Rusalii”. După estimările oficiale, la eveniment au participat circa1200 de persoane, ocupând cel puțin […]

Citeste mai mult