cere rugăciune

Din viața fraternităților, nr. 4

Știri din fraternități

Fraternitatea din Alba Iulia

Koinonia 

Duminică, 5 februarie, aliați, amici și novici ne-am întâlnit pentru momentul de Koinonia al etapei, în sala festivă a seminarului teologic din Alba Iulia. 

După-amiază, am sosit cu toții, rând pe rând, cu emoții, cu bucuria de a petrece acest timp împreună. Ne pregăteam să ne întâlnim cu Învățătorul, ascuns între pasaje din Biblie, în învățătură, sau chiar în ochii celui de lângă noi. Ni s-a descoperit, tainic, în cuvinte ce ne spuneau despre cruce, cu blândețea lui nemăsurată, plină de toată dragostea. 

Ne-a adus aminte de rănile și de crucile noastre. Ne-a amintit și de rănile și de crucea sa. Peste toate El a turnat mierea dulce și vindecătoare a Cuvântului său. Rugăciunea de laudă, învățătura și agapa fraternă au fost părțile care au încadrat această zi minunată, care a rămas în sufletele multora dintre noi. 

Rugăciune de laudă 

Vineri, 17 februarie, la invitația Domnului, am plecat spre Cluj-Napoca, la Catedrala Greco-Catolică a Martirilor și Mărturisitorilor secolului XX. Acolo, într-o atmosferă plină de căldură, ne-am rugat și l-am lăudat pe Domnul împreună cu mai mulți credincioși din parohie.

După rugăciune a urmat un moment de agapă fraternă, unde am putut să ne cunoaștem mai bine. Domnul a adus multă bucurie în sufletele tuturor celor prezenți, punând în toți dorința de a ne revedea cât mai curând.

Fraternitatea Betleem din Popești Leordeni 

Seminar de Viață Nouă în Duhul Sfânt 

În data de 16 ianuarie am început Seminarul de Viață Nouă în Duhul Sfânt pentru 35 de persoane, care au simțit în inimă să răspundă la chemarea pe care Domnul le-a făcut-o. Suntem aproape de încheierea acestei experiențe, iar duminică 5 martie am avut ziua de de efuziune. Vă invităm în continuare să ne însoțiți cu rugăciunea, atât pentru frații care participă, cât și pentru slujitori.

Koinonia

Duminică, 5 februarie, aliații, novicii, amicii și frații de la Școala de Comunitate s-au întâlnit pentru a petrece câteva ore împreună. Întâlnirea a început cu invocarea Duhului Sfânt, urmată de învățătură, apoi de rugăciunea comunitară, iar după aceea ne-am îmbogățit cu mărturiile câtorva frați. Am avut bucuria de a avea în mijlocul nostru un cuplu din cadrul fraternității din București, care ne-a împărtășit cum își gestionează timpul între serviciu, familie, copii și viața comunitară.

Mai târziu, a urmat un moment de agapă și comuniune, după care ne-am adunat și am împărtășit momente amuzante din viața fraternității, pe care le-am trăit de-a lungul timpului, dar și cum am putea să îmbunătățim relațiile dintre noi. La finalul zilei, ne-am adunat în jurul lui Isus Euharisticul pentru adorație și Sfânta Liturghie. Cu toții am plecat umpluți de Duhul Sfânt!

Slujire în parohie

Animăm în fiecare duminică o oră de adorație carismatică de la 17:45 și Sfânta Liturghie de la ora 19:00, în Biserica „Sfânta Fecioară Maria, Regina Sfântului Rozariu” din Popești-Leordeni. Adorația și Sf. Liturghie sunt transmise online pe pagina de Facebook și pe canalul YouTube al parohiei, dar cine dorește poate participa fizic, în biserica parohială. 

Fraternitatea Misericordia din București 

Koinonia 

La împlinirea a 20 de ani de la nașterea grupului de rugăciune Misericordia, Domnul ne-a chemat, la întâlnirea de Koinonia a etapei, să privim împreună la rădăcinile fraternității. 

Prin mărturia Agnezei Țîmpu, consacrată în fraternitatea Betleem din Popești-Leordeni, am fost purtați în istoria grupului, care a devenit în anul 2005 fraternitate în formare a Comunității Magnificat.

A fost edificatoare pentru toți participanții această incursiune în trecutul fraternități, pentru a conștientiza mai profund lucrarea Domnului până la noi cei de astăzi.

Cursul Mărturia  

În data de 18 februarie, la Mănăstirea Sfânta Familie, am organizat Cursul Mărturia pentru discipolii din fraternitate. Novici și aliați au luat și ei parte la acest curs, pentru o reîmprospătare a pașilor unei mărturii kerigmatice. A fost o zi cu roade pentru toți participanții, pentru că Domnul a înnoit în fiecare dintre noi ungerea și puterea de a-l mărturisi.

Adorație live – colaborare Angelus TV 

Pentru adorația lunară a fraternității, pe care o transmitem live pe Facebook, am început în februarie un parteneriat cu Angelus TV. Această colaborare ne oferă acces la echipamentele de transmisie ale Angelus, ceea ce facilitează și îmbunătățește calitatea tehnică a transmisiei live. 

Săniuș – un timp al cunoașterii 

Între 23 și 26 februarie, la Mănăstirea „Sfânta Treime” a fraților franciscani de la Pârâul Rece, am organizat tradiționala ieșire la munte a fraternității. La această întâlnire au participat 42 de frați și surori, printre care aliați, novici și amici împreună cu familiile lor.

Deși scopul întâlnirii a fost de a ne bucura de iarna clasică de la munte, s-a dovedit a fi mai mult decât ne-am așteptat. Liturghia zilnică, adorația și lauda carismatică, drumețiile, căutarea locurilor cu zăpadă, toate au contribuit la momente de comuniune și cunoaștere fraternă în care ne-am lăsat văzuți așa cum suntem, iar asta a adus eliberare și încredere. 

Chiar dacă nu am primit toată zăpada dorită, am primit comuniunea dorită.

Fraternitatea din Râmnicu Vâlcea 

Koinonia

În data de 5 februarie, aliații și novicii fraternității noastre ne-am întâlnit într-un loc pregătit de Domnul, pentru întâlnirea noastră de Koinonia.

Tema propusă spre meditare a fost: Rugăciunea de laudă care ne menține vii și în comuniune cu Tatăl prin Duhul Sfânt. Având în inimă și îndemnul făcut responsabililor la Alianță, de a înnoi participarea fraților la aceste momente, de a da o mai mare atenție comuniunii dintre noi și de a lăsa Duhul Sfânt să facă ce voiește și prin cine voiește, am aprofundat chemarea la laudă adresată poporului lui Dumnezeu.

Întâlnirea a continuat cu o agapă frățească, iar Domnul a condus întreaga întâlnire revărsând din pacea lui asupra noastră!

Cursul Mărturia  

În data de 18 februarie, am organizat Cursul Mărturia pentru frații discipoli, în Biserica noastră de suflet, Sf. Rita. Deoarece Domnul vrea să ne crească în unitate, au fost invitați să participe toți membrii fraternității, și mare ne-a fost bucuria că am participat cu toții.

Îi suntem profund recunoscători Domnului că vine în ajutorul slăbiciunii noastre și că Bătrânii Comunității au avut week-end-ul liber, astfel încât să ne poată ajuta cu învățăturile.

Cursul a fost cu adevărat condus și mișcat de Duhul Sfânt. Frații discipoli au învățat cum se dă o mărturie cristocentrică, iar Domnul s-a preamărit și prin vremea frumoasă pe care ne-a oferit-o, căci am luat prânzul cu toții afară, în aer liber. 

Fraternitatea noastră nu dispune de toată libertatea de mișcare în organizarea întâlnirilor, deoarece nu avem o casă în care să putem petrece o zi împreună. Îi mulțumim Domnului pentru toată grija lui și pentru providența cu care ne susține.

Fraternitatea Shalom din Bacău

Koinonia

Sâmbătă, 4 februarie, am avut ziua de Koinonia în care aliaţii, alături de fraţii de la Şcoala de Comunitate, am trăit momente de comuniune, mult dorite, între noi şi cu Domnul. La începutul zilei ne-am bucurat de întâlnirea intimă şi  mereu nouă cu Isus Euharisticul în cadrul Sfintei Liturghii. În continuare, am rămas în prezența Domnului prin rugăciunea de laudă carismatică. 

Învăţătura  zilei a fost ţinută de o soră aliată prin care Domnul ne-a vorbit despre veşnica lui îndurare, care se manifestă gratuit în viaţa noastră, şi despre importanța laudei aduse lui în orice situaţie din viaţă, astfel încât să ne deschidem inimile tot mai mult la milostivirea sa. Mai apoi, am împărtăşit diverse aspecte din viaţa noastră pe parcursul unei agape frăţeşti.

La final, conduşi de Duhul Sfânt, ne-am organizat în grupuri şi am înălţat rugăciuni de mijlocire după intenţiile fiecăruia, pe rând, aşa cum ne inspira Duhul. În acele momente am experimentat mângâierea sufletească de a avea frați plini de grijă, aşa cum  şi Domnul este plin de grijă prin milostivirea sa.

,,Bucuraţi-vă  totdeauna în Domnul! Iarăşi vă spun: bucuraţi-vă!” (Filipeni 4,4)

Sâmbătă, 18 februarie, am sărbătorit împreună Lăsatul Secului, într-o atmosferă plină de emoţii  fraterne. Aliaţii, membrii Şcolii de Comunitate, dar şi soții care nu fac un drum în comunitate ne-am adunat să petrecem câteva ore împreună. Am împărtăşit, am stat la masă şi am dansat aşa cum sunt obiceiurile pentru ziua de dinaintea intrării în Postul Mare. Astfel, ne-am putut cunoaşte mai bine şi ne-am bucurat în Domnul.

Rugăciuni de mijlocire

La 1 martie au început misiunile populare în parohia noastră, motiv pentru care am organizat în ziua de 28 februarie o oră de adoraţie, în care am cerut de la Domnul harurile necesare pentru toți participanții, astfel încât aceste misiuni să aducă roade bogate în sufletele tuturor.

Instrumente în mâna Domnului

Continuăm să-i slujim pe fraţii noştri din Paşcani dar şi pe cei  din Şcoala de Comunitate de la Bacău, pe drumul  lor de formare spirituală.

Fii omul din spărtură pentru visul Domnului! 

Intenții de rugăciune:

● 16 ianuarie – 13 martie 2023 – Seminar de Viață Nouă în Duhul Sfânt, Popești-Leordeni.

● 11 – 12 martie  – Curs de vindecare interioară, Paşcani.

●  18 martie – Curs de laudă, București.

Ministerul Național pentru Media, Comunitatea Magnificat

CITESTE IN CONTINUARE

Mesaj de mulțumire al Cardinalului Raniero Cantalamessa

Știri din fraternități Fraternitatea din Alba Iulia Koinonia  Duminică, 5 februarie, aliați, amici și novici ne-am întâlnit pentru momentul de Koinonia al etapei, în sala festivă a seminarului teologic din Alba Iulia.  După-amiază, am sosit cu toții, rând pe rând, cu emoții, cu bucuria de a petrece acest timp împreună. Ne pregăteam să ne întâlnim […]

Citeste mai mult