cere rugăciune

Din viața fraternităților, nr. 3

Știri generale

Ziua Comunitară
În weekendul 7-8 ianuarie, am continuat drumul pe care Comunitatea ni-l propune pentru creșterea personală și în trup. Prin ceea ce Duhul spune Bisericii din Pergam în Ap 2,12-17, învățătura a subliniat chemarea la convertire prin a veghea asupra modului în care ne trăim angajamentul iertării permanente. O invitație la a ne păstra unitatea și integritatea având însă grijă să nu lăsăm loc compromisului sau interpretării greșite pentru a ne putea bucura de pietricica albă cu un nume nou promisă celui care învinge. Suntem recunoscători Domnului pentru hrana spirituală primită pentru această etapă a drumului, pentru hrana trupului din timpul agapei de la această întâlnire, dar mai ales pentru comoara din frații și surorile noastre pe care ni i-a dat ca însoțitori pe cale. 

3.5% pentru Comunitatea Magnificat
Am început strângerea formularelor 230. Fiecare salariat sau pensionar poate redirecționa 3.5% din impozit către Comunitatea Magnificat. În fiecare fraternitate este o persoană responsabilă cu adunarea și depunerea acestor declarații. Data limită de depunere este 25.05.2023 la ANAF, dar este bine să le strângem până pe 01.05.2023. Formularul este disponibil și aici în format electronic.

Știri din fraternități

Fraternitatea din Alba Iulia

Cursul de vindecare interioară 
Noi am organizat în perioada 14-15 ianuarie, la Liceul Romano-Catolic din localitate, „Cursul de vindecare interioară” pentru discipoli. Acesta a constituit o ocazie deosebită pentru frații participanți de a afla modul în care apar rănile sufletești în viața noastră și cum acestea își produc efectele pe termen lung. În același timp, au putut descoperi modul minunat în care, lucrând cu harul lui Dumnezeu, noi suntem vindecați și ajutați să mergem mai departe.
Pe parcursul celor două zile Domnul a lucrat și a atins inimile tuturor participanților, fie slujitori, fie frați slujiți. Momentele de comuniune din pauze, de la masă sau de împărtășire au fost ocazii deosebite de a aduce laudă lui Dumnezeu prin vocea fraților care au fost atinși de lucrarea Duhului. Unii frați au relatat faptul că acum au găsit explicații pentru multe momente dificile din viață și că prin acest curs au înțeles și au început să simtă că Domnul lucrează pentru fericirea și împlinirea personală și comunitară.

Fraternitatea Betleem din Popești-Leordeni

Slujire în parohie
Animăm în fiecare duminică o oră de adorație carismatică începând cu 17:45 și Sfânta Liturghie de la ora 19:00 în Biserica Sfânta Fecioară Maria, Regina Sfântului Rozariu din Popești-Leordeni. Atât adorația, cât și Sf. Liturghie sunt transmise online pe pagina de Facebook și pe canalul YouTube al parohiei, dar cine dorește poate participa fizic în biserica parohială. 

Seminar de Viață Nouă în Duhul Sfânt 
Pe data de 16 ianuarie am început un drum de creștere spirituală pentru aproximativ 35 de persoane, care au simțit în inimă să răspundă la chemarea pe care Domnul le-a făcut-o. Până acum au avut loc trei întâlniri din acest seminar. Vă invităm să ne unim în rugăciune pentru acești frați, dar și pentru slujitori, ca Domnul să își ducă la îndeplinire tot ceea ce a început în ei. 

Fraternitatea Misericordia din București

Cursul Filip
În weekendul 14-16 ianuarie, am organizat la Mănăstirea Sfânta Familie, Cursul Filip pentru discipolii din fraternitate. Au fost două zile pline de har, de experimentare a iubirii Domnului și de reînnoire a duhului de viață din noi. Pe lângă discipoli, au fost invitați novicii, amicii și alți prieteni de-ai fraternității. Pentru fiecare participant, acest curs a fost o șansă unică de a-și preda viața Domnului și de a opri carul vieții lor pentru a putea fi reînnoiți de Duhul Sfânt. 

O relație personală cu Isus din Preasfântul Sacrament 
Joi, 19 ianuarie, după Sfânta Liturghie de la ora 18:00, am animat adorația săptămânală din Biserica Adormirea Maicii Domnului din București. Pe fondul mai multor experiențe rodnice de adorație animată alături de mai mulți credincioși din diferite parohii din București – implicați în inițiativa de Adorație Perpetuă – fraternitatea Misericordia a răspuns la chemarea Domnului de a anima adorația în această biserică. Intenția de rugăciune a serii a fost pentru familiile din parohie și din lumea întreagă. Împreună cu enoriașii din parohie, am participat la Sfânta Liturghie urmată de adorație. După expunerea Sfântului Sacrament, am început să-L lăudăm pe Cristos prin cântece și rugăciuni libere, lăsând totuși spațiu și momentelor personale trăite în tăcere. Seara s-a încheiat într-o atmosferă de bucurie pentru că am putut să stăm împreună, adorându-l și cântându-i Mântuitorului.

Lăsați copiii să vină la mine
Începând cu 18 ianuarie, în urma unui discernământ, copiii fraternității au fost provocați să se implice activ la rugăciunea de laudă de miercuri din capela Catedralei Sf. Iosif. În deplină libertate și cu entuziasm, s-au integrat în ministerul de cântece slujind după puterea și cunoștințele lor la diverse instrumente, vocal sau la animații. Este o noutate pe care simțim că Domnul ne cheamă să o pătrundem tot mai mult pentru a descoperi visul lui pentru acești mici carismatici. 

Fraternitatea din Râmnicu Vâlcea

Adorație comunitară
După bucuria misterului Întrupării și perioada agitată a sfârșitului de an, pe 4 ianuarie, Domnul ne-a chemat la o întâlnire intimă cu el la prima rugăciune de laudă din acest an, în Biserica Sf. Rita. Prin prezența sa euharistică, Isus ne-a privit, ne-a mângâiat și a turnat din iubirea sa în inimile tuturor celor prezenți, inspirându-ne totodată să îi aducem la picioarele lui pe toți frații noștri.

Curs de Laudă 
Începând cu data de 9 ianuarie, în Biserica Sf. Rita, am dat răspuns Duhului Sfânt și am pus în practică Cuvântul Domnului din Ps 50,23: „Cine aduce jertfă de laudă, acela mă cinstește”. Pornind de la acest cuvânt  am început un Curs de Laudă cu frații care urmează drumul de Discipolat. Pe parcursul a patru întâlniri, vom aprofunda ce este lauda, pentru ce îl lăudăm pe Domnul și cum să ne lăsăm inspirați și conduși de Duhul Sfânt într-o rugăciune carismatică comunitară. Cursul ne reînsuflețește și pe noi, cei care slujim. Trăim într-o lumină nouă modul în care suntem chemați să răspundem personal la ceea ce ne propune Domnul prin Cuvântul lui. Prin rugăciuni de laudă am experimentat reînnoirea încrederii în iubirea Tatălui și în planul lui de fericire pentru fiecare.

Adorație pentru Biserică 
În data de 28 ianuarie, sâmbătă seara, în Biserica Sf. Rita, răspunzând inspirației Duhului Sfânt și ascultând Cuvântul Domnului, membrii aliați s-au rugat în genunchi în fața Preasfântului Sacrament pentru binele Bisericii locale cerând ca voia Domnului să se împlinească în relațiile din parohie. A fost o comuniune deplină cu Isus și între noi, iar faptul că fiecare aliat a răspuns acestei chemări cu toată disponibilitatea a fost o mare bucurie. 

Fraternitatea Shalom din Bacău

Instrumente în mâna Domnului
Continuăm să fim alături de discipolii din Paşcani, în fiecare zi de marţi, pe drumul de formare spirituală cu tot ceea ce presupune acest parcurs. Tot aici, în fiecare vineri, după Sfânta Liturghie, are loc rugăciunea de laudă carismatică condusă de Duhul Sfânt prin aliaţii noştri la care participă atât discipolii cât şi alţi enoriaşi atraşi de acest mod de rugăciune.
Membrii Şcolii de Comunitate continuă şi ei drumul de formare spirituală, susţinuţi cu mult entuziasm de aliaţi, pentru ca mai târziu, Domnul să aibă noi lucrători în secerişul său. 

Rugăciuni de mijlocire
La inspiraţia Duhului Sfânt, toţi membrii fraternităţii, ne unim în rugăciunea de mijlocire în fiecare seară, în intervalul orar 22:00-23:00, precum şi în adoraţia euharistică. În spirit de umilinţă, implorăm haruri de la Domnul pentru toate activităţile misionare, dar şi pentru toţi cei care au cerut cu încredere rugăciuni de la noi.

Invitaţie la slujire în parohie
Rămânem fideli promisiunii de slujire în parohie, ca răspuns la invitaţia părintelui paroh, prin animarea Sfintei Liturghii de la ora 18:00, din fiecare a doua miercuri din lună. Această slujire presupune proclamarea Cuvântului Domnului, dar şi înălţarea inimilor credincioşilor prin cântece carismatice.

Fii omul din spărtură pentru visul Domnului!
-intenții de rugăciune-

  • 16 ianuarie – 13 martie – Seminar de Viață Nouă în Duhul Sfânt, Popești-Leordeni
  • 4 februarie – Koinonia, București și Bacău 
  • 5 februarie – Koinonia, Alba Iulia, Râmnicu Vâlcea și Popești-Leordeni
  • 10 februarie – Curs pentru cupluri, Bacău
  • 15 februarie – Rugăciune pentru tineri, București și Popești-Leordeni
  • 17 februarie – Rugăciune de Laudă, Catedrala Greco-Catolica, Cluj Napoca
  • 18 februarie – Curs Mărturia, București
  • 18 februarie – Curs Mărturia, Râmnicu Vâlcea

Ministerul Național pentru Media, Comunitatea Magnificat

CITESTE IN CONTINUARE

Luncani: Seminar pentru cuplurile căsătorite

Știri generale Ziua ComunitarăÎn weekendul 7-8 ianuarie, am continuat drumul pe care Comunitatea ni-l propune pentru creșterea personală și în trup. Prin ceea ce Duhul spune Bisericii din Pergam în Ap 2,12-17, învățătura a subliniat chemarea la convertire prin a veghea asupra modului în care ne trăim angajamentul iertării permanente. O invitație la a ne […]

Citeste mai mult