cere rugăciune

Curs pentru cuplurile căsătorite

Comunitatea Magnificat a organizat în perioada 15-17 noiembrie 2013 un „Curs pentru cuplurile căsătorite” la Mănăstirea Carmelitanilor Desculţi din Ciofliceni (Snagov) şi a fost ţinut în contextul unui plan mai amplu de formare a laicilor de o echipă de cinci membri ai Comunităţii: un cuplu căsătorit, un preot, o persoană consacrată laică şi o persoană single. La curs au participat un număr de 60 de persoane din cinci oraşe ale ţării, unde Comunitatea Magnificat este prezentă: Bucureşti, Popeşti-Leordeni, Râmnicu-Vâlcea, Alba Iulia şi Bacău.

Scopul cursului a fost acela de a aprofunda anumite aspecte şi concepte care ţin de Sacramentul Căsătoriei şi de trăirea acestuia în conformitate cu valorile evanghelice şi cu învăţătura şi morala Bisericii Catolice, în vederea reînnoirii relaţiei dintre soţi şi a redescoperirii unei spiritualităţii conjugale întemeiate pe Sacramentul Căsătoriei. Dintre temele tratate, amintim: „Sacramentul căsătoriei reflectă gloria lui Dumnezeu”, „Bărbatul după inima lui Dumnezeu”, „Femeia după inima lui Dumnezeu”, „Iubirea şi treptele ei”, „Sexualitatea ca dar al lui Dumnezeu”, „Comunicarea între soţi”, „Iertarea ca stil de viaţă”, „Semnificaţia şi armonia unirii conjugale”, „Factorii care indică nevoia de ajutor în căsnicie”. Totul s-a petrecut într-o atmosferă de profundă fraternitate şi bucurie, avându-l mereu în centru pe Cristos, în jurul căruia s-au adunat în fiecare zi pentru celebrarea Sfintei Liturghii.

Cursul a avut momente speciale de rugăciune, de iertare şi vindecare între soţi, de reflecţie personală şi împărtăşire în cuplu pe anumite aspecte legate de viaţa în căsnicie propuse de cei care au ţinut prelegerile, precum şi momente de împărtăşire în grupuri separate, bărbaţi şi femei, şi în final mărturii.

CITESTE IN CONTINUARE

A XIV-a Întrunire Generală a Comunităţii Magnificat - o extraordinară experienţă de comuniune

Comunitatea Magnificat a organizat în perioada 15-17 noiembrie 2013 un „Curs pentru cuplurile căsătorite” la Mănăstirea Carmelitanilor Desculţi din Ciofliceni (Snagov) şi a fost ţinut în contextul unui plan mai amplu de formare a laicilor de o echipă de cinci membri ai Comunităţii: un cuplu căsătorit, un preot, o persoană consacrată laică şi o persoană […]

Citeste mai mult