cere rugăciune

Mesajul Charis de pregătire pentru Rusaliile din 2020 – Pr. Raniero Cantalamessa OFMCAP

În Faptele Apostolilor găsim relatarea cunoscutului episod din viața Sfântului Paul:

„Atunci, mulțimea s-a ridicat împotriva lor, iar judecătorii, după ce le-au smuls hainele, au poruncit să fie bătuți cu vergi. După ce le-au dat multe lovituri, i-au aruncat în închisoare și i-au poruncit gardianului să-i păzească în siguranță. Acesta, primind o asemenea poruncă, i-a aruncat în partea cea mai dinăuntru a închisorii și le-au pus picioarele în butuci. Către miezul nopții, Paul și Sila se rugau și cântau imnuri lui Dumnezeu, iar cei închiși îi ascultau. Dintr-o dată, a venit un mare cutremur, astfel încât s-au zguduit temeliile închisorii: toate ușile s-au deschis imediat și lanțurile tuturor s-au desfăcut.” (Fap 16,22-26)

Când le-au fost smulse hainele, au fost rupți în bătaie și li s-au pus picioarele în butuci, Paul și Sila nu s-au rugat lui Dumnezeu ca să-i ajute, ci i-au cântat laude lui Dumnezeu. Ce mesaj pentru noi, membri ai Reînnoirii Carismatice Catolice, pentru aceste vremuri! Exemplul lui Paul și Sila ne invită să lăsăm la o parte, cel puțin până de Rusalii, toate discuțiile despre coronavirus sau cel puțin să nu-l punem în centrul a toate. Să nu-l întristăm pe Duhul Sfânt, considerându-L mai puțin important (sau mai puțin puternic) decât un virus.

Mai mult, exemplul lui Paul și Sila ne invită să-i cântăm imnuri lui Dumnezeu. Acest lucru pare să fie absurd și dificil de acceptat, în special pentru cei care în carnea lor experimentează efectele devastatoare ale acestui flagel, dar în credință putem înțelege că e posibil. Sfântul Paul proclamă: „De fapt, știm că toate conlucrează spre binele celor care îl iubesc pe Dumnezeu, adică al celor care sunt chemați după planul lui” (Rom 8,28). Toate, fără excepție; deci chiar și pandemia de față! Sfântul Augustin ne explică un profund motiv pentru asta: „Dumnezeu, fiind bunătatea supremă, n-ar permite niciodată ca să existe ceva rău în lucrările sale, dacă n-ar fi suficient de puternic și de bun ca să scoată binele chiar și din rău” (Enchir.11,3).

Nu-l lăudăm pe Domnul pentru răul care îngenunchează toată omenirea, ci îl lăudăm pentru că suntem siguri că el va fi capabil să scoată binele din acel mare rău, pentru noi și pentru lume. Îl lăudăm tocmai pentru că suntem convinși că toate lucrează pentru binele celor care îl iubesc pe Dumnezeu și, mai presus de toate, al celor pe care Dumnezeu îi iubește! Spun asta tremurând, pentru că nu știu dacă eu însumi aș putea s-o fac, dar harul lui Dumnezeu poate face asta și multe altele.

În predica de Vinerea Mare din Bazilica Sf. Petru, am încercat să identific niște „lucruri bune” pe care Dumnezeu le scoate deja din acest rău: trezirea din iluzia că suntem capabili de a ne salva pe noi înșine, simțul solidarității pe care acest rău îl ridică și care i-a împins pe unii frați și surori până la eroism. Aș mai adăuga acum: trezirea simțului religiozității și al nevoii de rugăciune. Extraordinara atenție la gesturile și cuvintele Papei Francisc, chiar și a celor din afara lumii catolice, este semnul acestui lucru.

Același Sfânt Paul le recomanda tesalonicenilor: „Mulțumiți pentru toate” (1Tes 5, 18). Lauda și recunoștința, adică doxologia (Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh – n.t.) și recunoștința, sunt primele două îndatoriri ale omului față de Dumnezeu. Păcatul primordial al omenirii, care, după Sfântul Apostol, este sursa tuturor celorlalte păcate, este respingerea acestor două atitudini. „Ei (oamenii) nu se pot scuza. Căci, deși l-au cunoscut pe Dumnezeu, ei nu l-au glorificat ca Dumnezeu și nu i-au adus mulțumire (eucharistein), ci au rătăcit în cugetări inutile, iar inima lor nechibzuită s-a întunecat” (Rom 1,20-21).

În consecință, opusul exact al păcatului nu este virtutea, ci lauda! Lauda adusă lui Dumnezeu în circumstanțele dramatice actuale este o credință împinsă la cel mai înalt grad. Isus, după ce a potolit furtuna, nu le-a reproșat apostolilor că nu-l treziseră mai devreme, ci le-a reproșat că nu au avut suficientă credință.

Pentru noi, cei din Reînnoirea Carismatică Catolică, aceasta (lauda – n.t.) reprezintă oportunitatea de a ne reîntoarce la cele mai curate origini ale curentului de har: încă de la nașterea sa, el (curentul de har – n.t.) a apărut în ochii restului creștinătății ca un popor al laudei, un popor al lui aleluia.

Nu eram singuri. Frații noștri penticostali avuseseră aceeași experiență. Una dintre cele mai citite cărți din Reînnoire, după „Crucea și pumnalul” de David Wilkerson, a fost cartea lui Merlin Carothers „Închisoare pentru laudă”. Autorul nu numai că recomandă importanța laudei, ci îi și demonstrează puterea miraculoasă prin Scriptură și propria experiență.

Cele mai mari miracole ale Duhului Sfânt se obțin nu ca răspuns la implorările noastre, ci ca răspuns la lauda noastră. La fel, citim că cei trei tineri evrei aruncați în cuptor au început să cânte într-un glas, glorificându-l și binecuvântându-l pe Dumnezeu, cântându-i un imn cu care încep laudele în fiecare Duminică și în fiecare zi de sărbătoare: „Binecuvântat ești tu, Doamne Dumnezeul părinților noștri” (Dan 3,52 ș.u.). Cel mai mare miracol al rugăciunii de laudă este acela care i se întâmplă celui care o practică în special în încercări, pentru că arată faptul că harul a fost mai mare decât natura.

Miracolul experimentat de Paul și Sila în închisoare – ca și al celor trei tineri din cuptor – se repetă în multe circumstanțe și în nesfârșite moduri: vindecare de boli, eliberare de dependența de droguri, de o convingere greșită, de povara propriului trecut… „Încercați să credeți” a fost sfatul pe care Carothers l-a dat cititorilor săi.

Așadar, haideți să înecăm virusul într-o mare de laudă sau cel puțin haideți să încercăm asta. Să încercăm să ne unim cu întreaga Biserică ce proclamă, în Gloria de la Sfânta Ligurghie: „Te lăudăm, te binecuvântăm, te adorăm, te preamărim, îți mulțumim ție pentru slava ta cea mare”. Nu există nicio implorare în această rugăciune, ci numai laudă!

În așteptarea Rusaliilor, să începem din nou să cântăm cu același entuziasm ca la început acele cântece care ne atingeau până la lacrimi pe mulți dintre noi la primul contact cu acest curent de har al Reînnoirii Carismatice: „Alabaré, Alabaré”, „O regală preoție” și multe altele.

Există un cântec pe care aș vrea să-l amintesc, mai ales datorită actualității sale. A fost compus în 1992 de Don Moen. Refrenul spune așa:

„Domnul va croi o cale
Unde să nu fie pare!
Cum va fi, eu nu pot ști,
Dar El drumu-l va croi.”

Nu-l va croi doar pentru mine sau pentru noi, ci pentru lumea întreagă!

CITESTE IN CONTINUARE

#Magnificiacasă (Jurnal, mai 2020)

În Faptele Apostolilor găsim relatarea cunoscutului episod din viața Sfântului Paul: „Atunci, mulțimea s-a ridicat împotriva lor, iar judecătorii, după ce le-au smuls hainele, au poruncit să fie bătuți cu vergi. După ce le-au dat multe lovituri, i-au aruncat în închisoare și i-au poruncit gardianului să-i păzească în siguranță. Acesta, primind o asemenea poruncă, i-a […]

Citeste mai mult