Reînnoirea Carismatică Catolică, un curent de har pentru întreaga Biserică

Pornesc de la convingerea împărtășită de noi toți și repetată adeseori de Papa Francisc: Reînnoirea Carismatică Catolică (RCC) este „un curent de har pentru întreaga Biserică”. Dacă RCC este un curent de har pentru întreaga Biserică, atunci avem datoria față de noi înșine și față de Biserică de a explica în ce constă acest curent de har, la ce servește el și de ce este necesar pentru întreaga Biserică. Pe scurt, trebuie să explicăm cine suntem și ce oferim – sau mai bine zis ce oferă Dumnezeu – Bisericii prin acest curent de har.

Până acum nu am fost capabili să spunem clar – și nici nu puteam să spunem clar – ce este Reînnoirea Carismatică. De fapt este necesar să experimentăm un mod de viață înainte de a fi capabili să-l definim. Acest lucru s-a întâmplat mereu în trecut ori de câte ori au apărut noi forme de viață creștină. E un caz nefericit atunci când mișcările și ordinele religioase încep cu multe reguli și o constituție detaliată, stabilite dinainte ca protocol de urmat. Viața, pe măsură ce progresează, dobândește caracteristici și își face propriile reguli, ca un râu care își sapă albia pe măsură ce curge.

Trebuie să admitem că până acum i-am dat Bisericii diferite idei și portrete ale Reînnoirii Carismatice care uneori erau chiar contradictorii. Trebuie doar să punem niște scurte întrebări oamenilor care trăiesc în afara ei ca să ne dăm seama de confuzia actuală cu privire la identitatea Reînnoirii Carismatice.

Pentru unii oameni, este o mișcare a „entuziaștilor”, fără nicio diferență față de mișcările „entuziaste și iluminate” din trecut, oameni cu mâinile ridicate ce repetă Aleluia și care se roagă sau cântă într-un limbaj de neînțeles: pe scurt, un fenomen emoțional și superficial. Pot spune acest lucru în deplină cunoștință de cauză, pentru că într-un timp eram și eu printre cei care gândeau astfel. Pentru unii, mișcarea se identifică cu oameni care fac rugăciuni de vindecare sau exorcisme; pentru alții este o „infiltrație” protestantă și penticostală în Biserica Catolică. În cel mai bun caz, Reînnoirea Carismatică e văzută ca o mișcare pe ai cărei membri te poți baza pentru multe lucruri din parohie dar cu care e mai bine să nu ai prea multe de-a face. Așa cum a spus cineva odată, oamenilor le plac roadele reînnoirii, dar nu și pomul.

După cincizeci de ani de existență și experiență și cu ocazia inaugurării noului organism de slujire CHARIS, poate că a venit momentul să încercăm o reinterpretare a acestei mișcări și s-o definim, chiar dacă nicio definiție nu poate fi de neschimbat, deoarece drumul său e departe de a fi terminat.

Cred că esența acestui curent de har este conținută în mod providențial în numele său: „Reînnoirea Carismatică”, cu condiția de a înțelege adevărata semnificație a celor două cuvinte. Propun să dedicăm prima parte a acestui discurs substantivului „Reînnoire”, iar a doua parte adjectivului „Carismatic”. (Pr. Raniero Cantalamessa, OFMCap, 8 iunie 2019)

Vezi tot discursul aici.