cere rugăciune

Ministerul de cântece

În Comunitatea Magnificat orice întâlnire de rugăciune solicită prezenţa unui minister de cântece, adică a unui grup de fraţi şi surori pe care Dumnezeu i-a înzestrat nu numai cu talentul natural al muzicii, ci şi cu carisma de a cânta, adică acel dar spiritual pe care Duhul Sfânt îl dă într-un mod special pentru a îndeplini această slujire. Practic este vorba despre o slujire a rugăciunii, deoarece împreună cu ministerul de laudă cu care se armonizează şi se susţine, totul contribuie la a ajuta persoanele să se deschidă prezenţei lui Dumnezeu în cadrul rugăciunii de laudă carismatică.  

Acest minister este fundamental, deoarece melodia în sine este o cale care deschide către experimentarea lui Dumnezeu. În acest sens este indispensabilă în momentele de rugăciune carismatică unde se încearcă a se intra în prezenţa lui Dumnezeu şi a-l experimenta. 

Biserica a adoptat dintotdeauna muzica drept element important al liturgiei, fiind foarte mult utilizată şi în afara ei în diferitele momente de rugăciune şi de adoraţie. Muzica gregoriană sau, mai recent, muzica de la Taizé, sunt experienţe care conduc la o deschidere către o experienţă a transcendenţei.

Şi rugăciunea de laudă carismatică pune foarte mult accentul pe aportul muzicii şi a cântului. În general, cântecele folosite sunt proprii, adică sunt cântece care s-au născut în cadrul Reînnoirii Carismatice şi care au fost compuse sub inspiraţia Duhului Sfânt în rugăciune şi pentru rugăciune. Cântecele sunt diferite şi ca tematică şi ca atitudine interioară pe care o suscită şi o susţine. Există cântece care exprimă bucuria, victoria, speranţa, căinţa, încrederea, invocarea Duhului, adoraţia. Dar există şi cântece de vindecare, de eliberare, de animaţie. Multe dintre ele sunt inspirate din cuvintele sau temele Scripturii, dotate cu un mesaj spiritual precis. Fiind cântece de rugăciune, în marea lor majoritate sunt cântece de dialog, adică exprimă o adresare la persoana a II-a: nu cântă despre Dumnezeu, ci îi cântă lui Dumnezeu.

Prin urmare, există o carismă a cântului şi nu e suficient ca cineva să fie expert în muzică pentru a cânta într-un minister de cântece carismatice. 

Cântul la rugăciunea de laudă carismatică nu este o slujire simplă. Este o slujire complexă, deoarece ea reprezintă oarecum o rezumare a tuturor carismelor şi ministerelor pe care Domnul le-a suscitat şi le suscită continuu pentru creşterea spirituală:

  • Cântul înainte de toate este rugăciune.
  • Cântul este primire călduroasă a fraţilor.
  • Cântul este inspiraţie şi freamăt al inimii.
  • Cântul este comunicare a Cuvântului primit de la Domnul şi a sentimentelor Lui.
  • Cântul eliberează, vindecă, luminează, deblochează, face minuni în inima noastră şi în inima fraţilor.

Într-un mod special cântul la rugăciunea de laudă carismatică este într-o strânsă legătură cu carisma discernământului. Alegerea cântecului, momentul de al cânta, modul de a-l cânta, precum şi alte aspecte cum ar fi ritmul, tempo-ul, modulaţia, nu sunt lăsate nici la voia întâmplării şi nici nu sunt decise în baza unor criterii estetico-raţionale. Ascultarea Duhului înseamnă totul pentru ministerul de cântece.

Muzica la rugăciunea de laudă nu înseamnă numai voce, ci sunt necesare şi instrumentele. Instrumentele nu sunt alese doar pentru aportul lor estetic. Folosirea lor se inspiră îndeosebi din Vechiul Testament. 

Prezenţa instrumentelor muzicale pentru rugăciune este declarată a fi în 2Cr 29,25 drept „porunca Domnului”. Psalmii Vechiului Testament erau întotdeauna însoţiţi cu instrumente muzicale: „Lăudaţi-l pe El în glas de trâmbiţă, lăudaţi-l în psaltire şi alăută. Lăudaţi-l pe El în timpane şi în horă; lăudaţi-l pe El în strune şi organe. Lăudaţi-l pe El în chimvale bine răsunătoare; lăudaţi-l în chimvale de strigare. Toată suflarea să laude pe Domnul!” (Ps 150,3-6).

Scopul ministerului de cântece este acela pe care în mod sublim îl arăta Sf. Paul: de „a cânta cu duhul şi cu mintea” (1Cor 14,15), adresând lui Dumnezeu „rugăciuni şi cereri în Duh” (Ef 6,18).